Cinematografia americana versus restul lumii

la piel que habito
La piel que habito

Zilele acestea am revazut unul dintre filmele mele preferate, “La piel que habito” (“Pielea in care traiesc”) de regizoul spaniol Pedro Almodovar. Desi este unul dintre cei mai apreciati regizori europeni (a castigat doua premii Oscar, cinci Bafta, fiind si laureat al fesvitalului de la Cannes) pentru filmele sale in care analizeaza psihicul uman, nebunia si denatuarea societatii, nu este atat de cunoscut publicului. Sigur, s-ar putea sa fie unul sau doi oameni in grupul de prieteni care ii stiu filmele, insa nu se compara popularitatea lui cu cea a unor regizori ca M. Night Shyamalan sau Michael Bay, oameni care au ajuns sa reprezinte cinematografia americana in ultimele decenii, ambii regizori ai caror filme se bucura de popularitate imensa la public, insa primesc, in general, recenzii negative sau mixte. In caz ca nu faceti exact legatura dintre acele nume si filme, va spun ca Shyamalan a regizat filme ca “Al saselea simt” si “The Village”, iar Bay seria “Transformers”. Cu siguranta ati auzit sau vazut acele filme. Insa cati au vazut sau auzit de filmele “Volver” sau “Pielea in care traiesc”? Mai ales ca in ele apar actori cunoscuti ca Penelope Cruz sau Antonio Banderas?

Incercand sa conving un prieten sa se uite la filmul mentionat in prima propozitie, stiind sigur ca ii va placea, mi-a zis ca el nu se uita la filme in alta limba decat engleza – asta, in ciuda faptului ca el e roman. Pentru el, spaniola = telenovele, iar alte limbi … nu sunt engleza. Si nici filme romanesti nu vizioneaza, pentru ca, pentru el, film romanesc = “Liceenii”. Iar alti prieteni, amici, colegi impartasesc ideea. Citind comentarii despre filmele lui, am gasit o suita de americani care erau de parere ca ar trebui sa faca filme in engleza, pentru ca e obositor si greu sa citesti scrisul de jos si sa prezinti atentie si la actiune. Am ramas paf, e putin spus. Acesti oameni prefera sa vada o comedie proasta cu Adam Sandler pentru ca stiu la ce sa se astepte, decat un film in alta limba, care chiar ar reusi sa-i surprinda.

Filmele de la Hollywood sunt atat de des cliseizate. “Vrei sa te insori cu mine?” (e. – “The Proposal”) a fost o comedie reusita, pana pe la jumatate, cand au aparaut toate cliseele din lume, unul dupa altul. Stim cum functioneaza orice film de la Hollywood: baiatul ramane cu fata, cam asta e ideea, iar persoana rea va plati in sfarsit pentru faptele sale; totul bine si frumos. Filmele europene, insa, nu au o tipologie pe care s-o urmeze. Invingatoare in cele din urma pot sa fie atat personajele pozitive, cat si cele negative; filmul poate sa aiba final deschis; sunt explorate alte teme decat cele americane; sunt mai putin cenzurate; sunt si mai aproape de constiinta noastra europeana.

Cred ca am ajuns mult prea americanizati, daca refuzam chiar filme romanesti sa vizionam, doar pentru ca stim cum joaca Drew Barrymore si tipul filmelor in care apare si nu am vrea sa riscam sa ne dezamageasca alte productii cinematografice – daca Drew Barrymore are un film de 5.6 pe imdb, stim cum va decurge actiunea, insa daca un film non-american are 7.6 nu riscam: “daca nu ne place?”aircrack ng скачатьвзломать icq чатвзломать вай фай бесплатноденьги в долг в москве быстроbedava slotslots oyna

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *